sâmbătă, 30 aprilie 2011
Palatul Jean Mihail
Palatul Jean Mihail, astazi, Muzeu de Arta a fost realizat intre 1899-1907 de arhitectul francez Paul Gottereau, la cererea lui Constantin Mihail - unul dintre cei mai bogati oameni ai Romaniei din acele vremuri.
Curtea Domneasca
Curtea Domneasca sau altfel spus, Complexul aulic a fost zidit intre secolele XIV-XVII si a reprezentat locul de unde domnii care au rezidat aici si in cele din urma au condus Tara Romaneasca. Reprezinta centrul de concepere a luptei pentru neatarnare si focar de cultura si civilizatie.
Reprezentative pentru arhitectura si arta romaneasca, monumentele Curtii Domnesti cuprind elemente novatoare si solutii ce au influentat puternic in epoca. Organizatorii muzeului s-au straduit sa realizeze o legatura organica intre monumente si activitatea expozitionala.
In Turnul Chindiei a fost organizata expozitia "Vlad Tepes-Dracula. Legenda si adevar istoric", iar in Biserica Domneasca a fost amenajata "Colectia de arta brancoveneasca".
In pivnitile Casei domnesti a lui Petru Cercel se afla o interesanta colectie lapidariu si un scurt istoric al Curtii Domnesti. Desi principalele monumente existente aici dateaza din perioada de dupa lui Mircea cel Batran, sapaturile arheologice au scos la iveala o interesanta fortificatie si casa numita a parcalabului si alte vestigii datate in a doua jumatate a secolului al XIV-lea, anterioare domniei lui Mircea cel Batran, putin reprezentat acum in cadrul complexului muzeal.
Pe cuprinsul Curtii Domnesti vizitatorul va distinge mai multe zone de interes, printre ele aflandu-se zona rezidentiala, zona fortificatiilor militare, zona clirosului domnesc, zona gospodareasca, gradinile domnesti.
Reprezentative pentru arhitectura si arta romaneasca, monumentele Curtii Domnesti cuprind elemente novatoare si solutii ce au influentat puternic in epoca. Organizatorii muzeului s-au straduit sa realizeze o legatura organica intre monumente si activitatea expozitionala.
In Turnul Chindiei a fost organizata expozitia "Vlad Tepes-Dracula. Legenda si adevar istoric", iar in Biserica Domneasca a fost amenajata "Colectia de arta brancoveneasca".
Pe cuprinsul Curtii Domnesti vizitatorul va distinge mai multe zone de interes, printre ele aflandu-se zona rezidentiala, zona fortificatiilor militare, zona clirosului domnesc, zona gospodareasca, gradinile domnesti.
Cetatea Histria
Pe malul lacului Sinoe, la aproximativ ``500 de stadii de gura sacra a Istrului`` (dupa cum precizeaza Strabon), se afla Cetatea Histria – prima colonie greaca de pe tarmul de vest al Marii Negre si cel mai vechi oras de pe teritoriul Romaniei.
Intemeiata pe la mijlocul secolului al VII-lea i.Hr. (anul 657 i.Hr. dupa istoricul Eusebius) de colonisti veniti din Milet. Orasul a avut o dezvoltare neintrerupta timp de 1300 de ani, incepand din perioada greaca si pana in epoca romano-bizantina. In cursul secolului al VII-lea d.Hr., cetatea a fost distrusa de atacurile avaro-slave si parasita treptat de locuitorii sai.
In perioada greaca (sec. VII – I i.Hr.), orasul era format din doua unitati distincte (dupa un model urban cunoscut in lumea antica) – acropola si asezarea civila, fiecare inconjurate de cate un zid de incinta propriu, ce insumau o suprafata de aproape 35ha. Dupa o distrugere violenta, catre sfarsitul sec. VI i.Hr., in plina perioada clasica, un nou zid de incinta reduce la jumatate suprafata orasului. In aceasta perioada Histria cunoaste un regim democratic, aderarea la Liga Maritima Ateniana, comert intens si chiar moneda proprie.
Incercarea primului val de sciti de a se stabili in sudul Dunarii, precum si razvratirile cetatilor pontice impotriva lui Lysimach aduc cetatii o noua distrugere, catre sfarsitul sec. IV i.Hr. Secolele urmatoare aduc atat refacerea orasului cat si o noua inflorire, dar mai ales primele aliante cu unele capetenii ale getilor (Zalmodegikos, Rhemaxos).
Secolul I i.Hr. aduce noi framantari si pericole externe: regele Pontului, Mithridates VI Eupator, trimite la Histria unul din strategii sai, in anul 72 i.Hr. aduce primele armate romane care, sub comanda lui M. Terentius Varro Lucullus, scot coloniile vest-pontice de sub influenta lui Mithridate, iar cativa ani mai tarziu, regele get-dac Burebista cuprinde cetatea sub stapanirea sa.
Odata cu moartea lui Burebista cetatea trece sub stapanire romana, incheindu-se astfel perioada de autonomie. Sub stapanirea romana cetatea cunoaste o noua inflorire. Daca in perioada romana timpurie (sec. II – III d.Hr.) incinta inchidea o suprafata destul de mare, in urma violentelor atacuri carpo-gotice ce au dus la distrugerea totala a orasului, obliga locuitorii sai din epoca romana tarzie (sec. IV – VII d.Hr.) la restrangerea zonei urbane la doar 7ha, la adapostul incintei vizibile astazi.
Sapaturile arheologice, incepute inca din 1914, au scos la iveala, pe langa resturile incintelor mai sus amintite, o serie de monumente remarcabile, datand din diferite perioade din existenta cetatii. Pentru epoca greaca se remarca ``zona sacra``, cu templul lui Zeus si templul Afroditei, precum si resturile de locuire de pe platoul pe care se afla asezarea civila. Din perioada romana imperiala (sec. II – III d.Hr.) dateaza edificiile termale ale orasului si reteaua stradala.
Cele mai multe monumente apartin epocii romano-bizantine (sec. IV – VII d. Hr.) si ele se afla in interiorul cetatii tarzii: bazilici civile sau paleocrestine, piete publice, magazine, cartiere de locuinte cu caracter rezidential (domus) sau economic. De asemenea, sapaturile au oferit un bogat material arheologic, cea mai mare parte, fragmente arheologice remarcabile, fiind expusa in muzeul cetatii: sculpturi, reliefuri, materiale de constructie, inscriptii, ceramica (greceasca si romana), sticlarie, obiecte din metal.
Intemeiata pe la mijlocul secolului al VII-lea i.Hr. (anul 657 i.Hr. dupa istoricul Eusebius) de colonisti veniti din Milet. Orasul a avut o dezvoltare neintrerupta timp de 1300 de ani, incepand din perioada greaca si pana in epoca romano-bizantina. In cursul secolului al VII-lea d.Hr., cetatea a fost distrusa de atacurile avaro-slave si parasita treptat de locuitorii sai.
In perioada greaca (sec. VII – I i.Hr.), orasul era format din doua unitati distincte (dupa un model urban cunoscut in lumea antica) – acropola si asezarea civila, fiecare inconjurate de cate un zid de incinta propriu, ce insumau o suprafata de aproape 35ha. Dupa o distrugere violenta, catre sfarsitul sec. VI i.Hr., in plina perioada clasica, un nou zid de incinta reduce la jumatate suprafata orasului. In aceasta perioada Histria cunoaste un regim democratic, aderarea la Liga Maritima Ateniana, comert intens si chiar moneda proprie.
Secolul I i.Hr. aduce noi framantari si pericole externe: regele Pontului, Mithridates VI Eupator, trimite la Histria unul din strategii sai, in anul 72 i.Hr. aduce primele armate romane care, sub comanda lui M. Terentius Varro Lucullus, scot coloniile vest-pontice de sub influenta lui Mithridate, iar cativa ani mai tarziu, regele get-dac Burebista cuprinde cetatea sub stapanirea sa.
Odata cu moartea lui Burebista cetatea trece sub stapanire romana, incheindu-se astfel perioada de autonomie. Sub stapanirea romana cetatea cunoaste o noua inflorire. Daca in perioada romana timpurie (sec. II – III d.Hr.) incinta inchidea o suprafata destul de mare, in urma violentelor atacuri carpo-gotice ce au dus la distrugerea totala a orasului, obliga locuitorii sai din epoca romana tarzie (sec. IV – VII d.Hr.) la restrangerea zonei urbane la doar 7ha, la adapostul incintei vizibile astazi.
Sapaturile arheologice, incepute inca din 1914, au scos la iveala, pe langa resturile incintelor mai sus amintite, o serie de monumente remarcabile, datand din diferite perioade din existenta cetatii. Pentru epoca greaca se remarca ``zona sacra``, cu templul lui Zeus si templul Afroditei, precum si resturile de locuire de pe platoul pe care se afla asezarea civila. Din perioada romana imperiala (sec. II – III d.Hr.) dateaza edificiile termale ale orasului si reteaua stradala.
Cele mai multe monumente apartin epocii romano-bizantine (sec. IV – VII d. Hr.) si ele se afla in interiorul cetatii tarzii: bazilici civile sau paleocrestine, piete publice, magazine, cartiere de locuinte cu caracter rezidential (domus) sau economic. De asemenea, sapaturile au oferit un bogat material arheologic, cea mai mare parte, fragmente arheologice remarcabile, fiind expusa in muzeul cetatii: sculpturi, reliefuri, materiale de constructie, inscriptii, ceramica (greceasca si romana), sticlarie, obiecte din metal.
sâmbătă, 16 aprilie 2011
Cascada Iadolina
Valea Iadului
Situata la 15 km de Stâna de Vale, zona rupta parca din Rai, Valea Iadului reprezinta unul dintre cele mai pitoresti locuri pe care ni le putea oferi natura. Dupa cum spun localnicii, aici ploua mai tot timpul, iar vorba si calmul oamenilor nu te-ar mai lasa vreodata sa pleci.
Plina de istorie si scaldata parca in legende, Valea Iadului te imbata de albastrul intens al apei imbinat cu verdele crud al padurii de fagi si brazi. Pasari, iepuri sau mistreti isi duc traiul linistiti in toata linistea, nu de alta, dar zona e mai mult pustie, putini sunt cei care se aventureaza sa strabata cheile inguste ale Vaii Iadului.
Spre capatul lacului, dai de cascadele Iadolina si Valul Miresei care inca mai plange dupa mireasa pierduta.
Spre capatul lacului, dai de cascadele Iadolina si Valul Miresei care inca mai plange dupa mireasa pierduta.
Stana de vale
Stana de Vale este una dintre cele mai cunoscute zone turistice montane ale Bihorului si una dintre cele mai cautate statiuni de odihna din tara.
Amplasata la o altitudine de 1.100 m, pe Valea Iadului, complet izolata si inconjurata de munti.Stana de Vale este un loc ideal pentru a petrece o vacanta în mijlocul naturii
Fiind inconjurata de paduri de brazi si ferigi uriase, poieni si pajisti din muntii Bihorului, constituie o adevarata atractie pentru turisti.
Aici sunt create conditii optime pentru tratarea afectiunilor respiratorii, a bolilor cardiovasculare si a nevrozelor.
Din statiune se pot face si excursii la cascadele Moara Dracului, Saritoarea Iedutului si la pestera Meziad.
Dintre obiectivele turistice cele mai importante putem aminti: Izvorul Minunilor, cascadele Saritoarea Iedutului, Cascada Iadolina, Moara Dracului, Valea Iadului si Pestera cu apa, pesterile Ocneasa, Coada lacului (lacul Lesu), Sura Boghii, Focul viu.
Fiind inconjurata de paduri de brazi si ferigi uriase, poieni si pajisti din muntii Bihorului, constituie o adevarata atractie pentru turisti.
Din statiune se pot face si excursii la cascadele Moara Dracului, Saritoarea Iedutului si la pestera Meziad.
Dintre obiectivele turistice cele mai importante putem aminti: Izvorul Minunilor, cascadele Saritoarea Iedutului, Cascada Iadolina, Moara Dracului, Valea Iadului si Pestera cu apa, pesterile Ocneasa, Coada lacului (lacul Lesu), Sura Boghii, Focul viu.
Lacul cu nuferi termali
Baie prin nuferi
Baile 1 Mai, din judetul Bihor sunt o atractie pentru turisti indiferent de anotimp. Aici exista pentru fiecare o modalitate de petrecere a timpului. Cunoscuta de-a lungul timpului si sub numele de Baile Episcopiei (sec. XV-XVII), statiunea s-a facut remarcata mai ales datorita apelor minerale si a namolului sapropelic extras din lacul aflat in localitate, utilizate in tratarea unor afectiuni reumatismale, afectiuni ale sistemului nervos central si periferic si afectiuni ginecologice.
Efectul benefic al apelor termale din statiune a fost descoperit cu foarte multi ani in urma. Primele tratamente care se faceau erau cu namolul extras de pe fundul albiei paraului Peta si din jurul izvoarelor termale. Acesta era aplicat direct pe partile dureroase ale corpului si asa s-a descoperit efectul de vindecare si ameliorare a bolilor reumatice.Descoperite din antichitate, izvoarele cu apa geo-termala la temperaturi de 43 – 49 grade Celsius, au proprietati curative certificate, fiind oligometalice, bicarbo-natate, calcice si sodice.
Aici se afla si o rezervatie naturala unica in tara: "Lacul cu nuferi termali". Nymphaea Lotus Thermalis (relicva din Tertiar), are frunze rotunde plutitoare cu marginea dintata si rasfrânta in sus, dintre care se inalta gingasele flori alb-galbui, cu miros placut parfumat. Planta este originara din zona Nilului si se presupune ca semintele de nufar au fost aduse aici fie de turci, fie de pasarile calatoare si s-au dezvoltat datorita apei termale.
Lacul pe care cresc acesti nuferi este format de paraul Peta, care izvoraste chiar din Baile 1Mai, si ale carui ape au o temperatura de 30 grade Celsius. Datorita izvoarelor cu apa calda aceasta localitate era numita mai demult si "localitatea unde canta broastele si iarna".Statiunea, aflata la 140 m altitudine, se bucura de un climat de tip continental moderat de ses, temperatura medie anuala fiind de 10,5 °C, iar cea din perioada estivala, de 21,3 °C.
Presiunea atmosferica medie este de 770 mm coloana de mercur. Principala atractie a statiunii Baile 1 Mai este apa termala (32 °C) care este folosita atat in bazele de tratament pentru tratarea bolilor reumatice, cat si in cele doua stranduri: strandul "Venus", cu o capacitate de cateva mii de locuri si cu multe bazine (din care unul olimpic si unul cu trambuline pentru sarituri) si "strandul cu valuri", cu o capacitate mai mica, dar care are o atractie deosebita datorita valurilor care sunt produse in apa din bazin (aceste valuri sunt produse de un motor construit de ingineri austrieci in jurul anului 1835).
Pentru turistii interesati de istorie, la 4 km se afla Oradea, resedinta judetului Bihor, unde se pot vizita: Muzeul Tarii Crisurilor, Muzeul Memorial Ady Endre si Muzeul Memorial Iosif Vulcan, Muzeul Militar National etc. La alti 3 km distanta de Baile 1 Mai se afla satul Betfia, unde exista un platou carstic unic in zona - un aven cu o adancime de 86 de metri, numit "Craterul de la Betfia".
Baile 1 Mai, din judetul Bihor sunt o atractie pentru turisti indiferent de anotimp. Aici exista pentru fiecare o modalitate de petrecere a timpului. Cunoscuta de-a lungul timpului si sub numele de Baile Episcopiei (sec. XV-XVII), statiunea s-a facut remarcata mai ales datorita apelor minerale si a namolului sapropelic extras din lacul aflat in localitate, utilizate in tratarea unor afectiuni reumatismale, afectiuni ale sistemului nervos central si periferic si afectiuni ginecologice.
Efectul benefic al apelor termale din statiune a fost descoperit cu foarte multi ani in urma. Primele tratamente care se faceau erau cu namolul extras de pe fundul albiei paraului Peta si din jurul izvoarelor termale. Acesta era aplicat direct pe partile dureroase ale corpului si asa s-a descoperit efectul de vindecare si ameliorare a bolilor reumatice.Descoperite din antichitate, izvoarele cu apa geo-termala la temperaturi de 43 – 49 grade Celsius, au proprietati curative certificate, fiind oligometalice, bicarbo-natate, calcice si sodice.
Aici se afla si o rezervatie naturala unica in tara: "Lacul cu nuferi termali". Nymphaea Lotus Thermalis (relicva din Tertiar), are frunze rotunde plutitoare cu marginea dintata si rasfrânta in sus, dintre care se inalta gingasele flori alb-galbui, cu miros placut parfumat. Planta este originara din zona Nilului si se presupune ca semintele de nufar au fost aduse aici fie de turci, fie de pasarile calatoare si s-au dezvoltat datorita apei termale.
Lacul pe care cresc acesti nuferi este format de paraul Peta, care izvoraste chiar din Baile 1Mai, si ale carui ape au o temperatura de 30 grade Celsius. Datorita izvoarelor cu apa calda aceasta localitate era numita mai demult si "localitatea unde canta broastele si iarna".Statiunea, aflata la 140 m altitudine, se bucura de un climat de tip continental moderat de ses, temperatura medie anuala fiind de 10,5 °C, iar cea din perioada estivala, de 21,3 °C.
Pentru turistii interesati de istorie, la 4 km se afla Oradea, resedinta judetului Bihor, unde se pot vizita: Muzeul Tarii Crisurilor, Muzeul Memorial Ady Endre si Muzeul Memorial Iosif Vulcan, Muzeul Militar National etc. La alti 3 km distanta de Baile 1 Mai se afla satul Betfia, unde exista un platou carstic unic in zona - un aven cu o adancime de 86 de metri, numit "Craterul de la Betfia".
Manastirea Namaiesti, Campulung, Corbi
Manastirea Namaesti, ascunsa intr-o stanca, la altitudinea de 765 m, este situata intr-o zona cu stravechi urme istorice, de un pitoresc deosebit. Asezata la 5 km nord-est de Câmpulung, biserica este in intregime sapata in stanca de maini necunoscute, in prima jumatate a secolului al XVI-lea.
Nu se cunosc date exacte privind întemeierea schitului, dar legende transmise oral, din mosi-stramosi, in satul Namaesti, pomenesc si numele domnitorului Negru Voda.
Pe peretii bisericii se pot vedea picturi murale neîndemânatic realizate, cu figuri de sfinti, sterse în pridvorul sudic. Interiorul este nepictat, cu icoane atârnate pe pereti. Aici se afla icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, atribuita de traditie Evanghelistului Luca, înramata în argint la 1798 si litografiata în 1871 de Maior Papazogeu.
Tot aici se gasesc hrisoave din anii 1542 si 1572, carti vechi, o cruce veche din 1601, ridicata lânga turla de Radu Postelnicu, precum si ateliere de covoare si macrameuri.
În afara bisericii, lânga peretele stâncos, se afla mormintele unor preoti care au slujit în secolele al XIX-lea si al XX-lea în biserica mânastirii.
Pe peretii bisericii se pot vedea picturi murale neîndemânatic realizate, cu figuri de sfinti, sterse în pridvorul sudic. Interiorul este nepictat, cu icoane atârnate pe pereti. Aici se afla icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, atribuita de traditie Evanghelistului Luca, înramata în argint la 1798 si litografiata în 1871 de Maior Papazogeu.
În afara bisericii, lânga peretele stâncos, se afla mormintele unor preoti care au slujit în secolele al XIX-lea si al XX-lea în biserica mânastirii.
Pestera Dambovicioara
Pestera Dambovicioarei este situata in zona castica a culoarului Rucar – Bran, una din cele mai dezvoltate din tara. S-a format in calcarele de varsta jurasica ale Masivului Piatra Craiului, datorita actiunii apelor paraului Dambovicioarei, a carui vale se gaseste la cativa metri in aval. Este o pestera calda, cu 10 – 12 °C, cu o umiditate moderata si strabatuta de un usor curent de aer.
Modelarea rocilor calcaroase a generat un relief de suprafata reprezentat prin turnuri, stanci ascutite, pereti verticali, in mai multe locuri surplombati, completat de un relief carstic subteran, reprezentat in principal din pesteri. Astfel, in bazinul hidrografic al Dambovicioarei se gasesc circa 50 de pesteri, cele mai importante fiind Dambovicioara, Pestera de la Gura Defileului, Pestera Labirintului etc. Pestera Dambovicioara, cea mai lunga si totodata cea mai reprezentativa a zonei, se gaseste in asa-numitele Chei ale Pesterii, pe malul stang al paraului, deasupra soselei care insoteste cursul apei. Zona este de un pitoresc aparte, datorita micilor cascade si repezisuri de pe cursul Dambovicioarei. Aspectele de amanunt ale morfologiei cheilor sunt completate de limbile de grohotis, care coboara din micile culoare nivale situate la partea superioara a versantilor pana in apropierea talvegului, de mici polite structurale si de un bogat microrelief rezidual.
Pestera Dambovicioara se afla in judetul Arges, la mai putin de 20 de Km de zona Bran, pe culoarul Bran-Rucar. Pestera s-a format in calcarele jurasice ale Masivului Piatra Craiului, in urma actiunii apelor paraului Dambovicioara. Drumul spre pestera urmeaza cursul Dambovicioarei, plin de mici cascade si repezisuri, printr-un mic defileu pitoresc. Soseaua merge in paralel cu aceasta, oferind pe alocuri zone de popas inverzite, inconjurate de stanca, de o frumusete deosebita.
Desi pestera nu impresioneaza prin lungime, aceasta este totusi cea mai mare si mai reprezentativa pestera din zona. Prin amplasamentul sau intr-o zona de o splendoare deosebita, pestera Dambovicioara prezinta un interes turistic sporit pentru turistii cazati in pensiunile din Bran sau Rucar, precum si pentru diversele trasee turistice ale tarii.
Pestera propriu-zisa este cunoscuta de inainte de 1579, cand localnicii o foloseau pe post de ascunzatoare impotriva cotropitorilor. Ulterior pestera a fost locul de reculegere al unui pustnic, ascunzatoarea a doi talhari cunoscuti la acea vreme, si chiar ascunzisul unui urs.
Harta Pesterii Dambovicioara
Harta Pesterii Dambovicioara
Pestera insumeaza trasee de peste 250m, galeriile fiind doar putin ramificate, una din acestea nefiind insa deschisa spre vizitare complet. Atractiile pesterii sunt reprezentate de formatiunile geologice deosebite (laba de urs, aripa de acvila, cap de sarpe, piele de tigru, etc.), precum si povestea iesirii secrete astupate ulterior de localnici.
Avand o temperatura si o umiditate potrivita, pestera Dambovicioara are plafonul la peste 2m, putand astfel fi vizitata foarte usor.
Informatii utile:
-Amplasare: in apropierea satului Podu Dambovitei – situat la poalele Muntilor Piatra Craiului, la 5 km de Rucar, pe traseul Rucar-Bran, la 25 km fata de Campulung si la 177 km fata de Bucuresti.
-Transport: Cu trenul pana in Campulung, iar de acolo cu autoturismul, sau cu autoturismul pe ruta Bucuresti – Pitesti – Campulung.
-Capacitate de cazare: La Podu Dambovitei, Rucar si Leresti exista peste 150 de locuri de cazare, in peste 75 de gospodarii clasificate cu doua stele.
Modelarea rocilor calcaroase a generat un relief de suprafata reprezentat prin turnuri, stanci ascutite, pereti verticali, in mai multe locuri surplombati, completat de un relief carstic subteran, reprezentat in principal din pesteri. Astfel, in bazinul hidrografic al Dambovicioarei se gasesc circa 50 de pesteri, cele mai importante fiind Dambovicioara, Pestera de la Gura Defileului, Pestera Labirintului etc. Pestera Dambovicioara, cea mai lunga si totodata cea mai reprezentativa a zonei, se gaseste in asa-numitele Chei ale Pesterii, pe malul stang al paraului, deasupra soselei care insoteste cursul apei. Zona este de un pitoresc aparte, datorita micilor cascade si repezisuri de pe cursul Dambovicioarei. Aspectele de amanunt ale morfologiei cheilor sunt completate de limbile de grohotis, care coboara din micile culoare nivale situate la partea superioara a versantilor pana in apropierea talvegului, de mici polite structurale si de un bogat microrelief rezidual.
Pestera propriu-zisa este cunoscuta de inainte de 1579, cand localnicii o foloseau pe post de ascunzatoare impotriva cotropitorilor. Ulterior pestera a fost locul de reculegere al unui pustnic, ascunzatoarea a doi talhari cunoscuti la acea vreme, si chiar ascunzisul unui urs.
Harta Pesterii Dambovicioara
Harta Pesterii Dambovicioara
Pestera insumeaza trasee de peste 250m, galeriile fiind doar putin ramificate, una din acestea nefiind insa deschisa spre vizitare complet. Atractiile pesterii sunt reprezentate de formatiunile geologice deosebite (laba de urs, aripa de acvila, cap de sarpe, piele de tigru, etc.), precum si povestea iesirii secrete astupate ulterior de localnici.
Avand o temperatura si o umiditate potrivita, pestera Dambovicioara are plafonul la peste 2m, putand astfel fi vizitata foarte usor.
Informatii utile:
-Amplasare: in apropierea satului Podu Dambovitei – situat la poalele Muntilor Piatra Craiului, la 5 km de Rucar, pe traseul Rucar-Bran, la 25 km fata de Campulung si la 177 km fata de Bucuresti.
-Transport: Cu trenul pana in Campulung, iar de acolo cu autoturismul, sau cu autoturismul pe ruta Bucuresti – Pitesti – Campulung.
-Capacitate de cazare: La Podu Dambovitei, Rucar si Leresti exista peste 150 de locuri de cazare, in peste 75 de gospodarii clasificate cu doua stele.
vineri, 15 aprilie 2011
Arcalia, Bistrita-Nasaud
Arcalia (în dialectul sasesc Kallesdref, în germana Kallesdorf, în maghiara Árokalja) este un sat din judetul Bistrita-Nasaud, Transilvania, România.
Aici se gaseste un frumos parc dendrologic (la 17 km vest de Bistrita, lânga satul Arcalia), extins pe o suprafata de cca 16 ha, unde cresc peste 150 de arbori si arbusti din diferite zone ale globului (brad argintiu, molid caucazian, salcâm japonez etc).
Cladiri istorice
Castelul Bethlen. Castelul de la Arcalia, imobil în care functioneaza „Centrul Regional al Francofoniei”, apartinând Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, a fost revendicat de un cetatean maghiar, pretinzând ca este urmasul lui Bethlen Balazs, ultimul proprietar al imobilului (expropriat în anul 1945).
Castelul Bethlen. Castelul de la Arcalia, imobil în care functioneaza „Centrul Regional al Francofoniei”, apartinând Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, a fost revendicat de un cetatean maghiar, pretinzând ca este urmasul lui Bethlen Balazs, ultimul proprietar al imobilului (expropriat în anul 1945).
Cetatea Râsnov
Este o cetate taraneasca veche din orasul Râsnov (judetul Brasov). Este una dintre cele mai bine pastrate cetati taranesti din Transilvania si a fost construita în secolele 13-14 de catre locuitorii asezarii cu acelasi nume, cu scopul principal de se apara împotriva atacurilor tatarilor. Aici au fost turnate mai multe cadre ale filmului Nemuritorii (1974) în regia lui Sergiu Nicolaescu
Cetatea Taraneasca
În partea superioara a tarii Bârsei, la circa 15 km departare sud-vestica de orasul Brasov, pe vechiul drum comercial care lega – prin trecatoarea Bran – batrâna cetate a Brasovului de capitala de odinioara a Tarii Românesti, Câmpulung Muscel, se afla orasul Râsnov, mentionat deseori în documentele medievale ca orasel-târg.
Fiind o cetate taraneasca, ridicata în evul mediu de locuitorii Râsnovului cu scopul de a se adaposti si apara în vremurile invaziilor vrajmase, trecutul ei este strâns legat de întreaga dezvoltare istorica a populatiei respective.
În timpul sederii cavalerilor teutoni în tara Bârsei (1211-1225) au fost adusi în aceasta regiune primii colonisti sasi, dintre care o parte au fost asezati la Râsnov alaturi de populatia româneasca bastinasa, contribuind prin munca lor la dezvoltarea acestei vechi asezari. Din aceasta perioada dateaza si portiunea cea mai veche a cetatii.
Datorita relatiilor permanente cu Tara Româneasca, orasul Râsnov ajunge un important centru economic si cultural, în anul 1384 fiind ridicata biserica de piatra a obstei romanilor râsnoveni, unul din cele mai vechi monumente arhitectonice din tara Bârsei.
Documentar, denumirea Râsnovului apare prima data în anul 1331 sub forma româno-slava de Rosnou, iar ulterior sub formele de Rosnow (1343), Rasnow (1337) apoi, Rosinov (1377), Rosarum (1388). Denumirea de Râsnov are la baza cuvântul „roz” care înseamna trandafir, atât în limba latina, cât si în limbile slava si germana în epoca medievala trandafirul fiind ales ca emblema a orasului.
În perioada feudalismului dezvoltat (sec. XIV-XVI) orasul Brasov ajunge cel mai important centru economic din Transilvania, iar alaturi de el Râsnovul devine al doilea târg din Tara Bârsei, fiind mentionat în documentele medievale ca „târg” având juzii si juratii sai.
În partea superioara a tarii Bârsei, la circa 15 km departare sud-vestica de orasul Brasov, pe vechiul drum comercial care lega – prin trecatoarea Bran – batrâna cetate a Brasovului de capitala de odinioara a Tarii Românesti, Câmpulung Muscel, se afla orasul Râsnov, mentionat deseori în documentele medievale ca orasel-târg.
Fiind o cetate taraneasca, ridicata în evul mediu de locuitorii Râsnovului cu scopul de a se adaposti si apara în vremurile invaziilor vrajmase, trecutul ei este strâns legat de întreaga dezvoltare istorica a populatiei respective.
În timpul sederii cavalerilor teutoni în tara Bârsei (1211-1225) au fost adusi în aceasta regiune primii colonisti sasi, dintre care o parte au fost asezati la Râsnov alaturi de populatia româneasca bastinasa, contribuind prin munca lor la dezvoltarea acestei vechi asezari. Din aceasta perioada dateaza si portiunea cea mai veche a cetatii.
Documentar, denumirea Râsnovului apare prima data în anul 1331 sub forma româno-slava de Rosnou, iar ulterior sub formele de Rosnow (1343), Rasnow (1337) apoi, Rosinov (1377), Rosarum (1388). Denumirea de Râsnov are la baza cuvântul „roz” care înseamna trandafir, atât în limba latina, cât si în limbile slava si germana în epoca medievala trandafirul fiind ales ca emblema a orasului.
În perioada feudalismului dezvoltat (sec. XIV-XVI) orasul Brasov ajunge cel mai important centru economic din Transilvania, iar alaturi de el Râsnovul devine al doilea târg din Tara Bârsei, fiind mentionat în documentele medievale ca „târg” având juzii si juratii sai.
miercuri, 13 aprilie 2011
Sfinxul din Bucegi
Sfinxul din Muntii Bucegi este un megalit situat la 2.216 m altitudine.
„Sfinxul”, asa cum este numit, din cauza asemanarii sale cu un cap uman (respectiv cu Sfinxul egiptean), s-a format prin eroziune eoliana (datorata vântului), de-a lungul unei perioade îndelungate de timp. Asemanarea sa cu un Sfinx (daca este privit din anumite unghiuri, marcate în jurul sau), cât si accesul relativ usor în zona, au facut ca aceasta formatiune geologica sa devina o atractie turistica importanta.
În muntii României exista si alti megaliti care poarta denumirile de sfincsi: Sfinxul de la Toples, Sfinxul de la Stanisoara, Sfinxul de la Piatra Arsa, Sfinxul Bratocei, Sfinxul de la Pietrele lui Solomon.
Originea denumirii
Cea mai veche fotografie a acestui megalit dateaza din jurul anului 1900 si prezinta Sfinxul vazut din fata, având titlul explicativ de Babe din Caraiman.
Prima denumire de Sfinx dateaza din anul 1935 într-un articol din Buletinul Alpin. Un an mai târziu, în revista „România”, profesorul Alexandru Badauta (1901-1983), prozator, memorialist si este si unul dintre întemeietorii Oficiului National de Turism (în 1936), a descris pentru prima oara acest megalit si l-a denumit „Sfinxul românesc".
„Sfinxul”, asa cum este numit, din cauza asemanarii sale cu un cap uman (respectiv cu Sfinxul egiptean), s-a format prin eroziune eoliana (datorata vântului), de-a lungul unei perioade îndelungate de timp. Asemanarea sa cu un Sfinx (daca este privit din anumite unghiuri, marcate în jurul sau), cât si accesul relativ usor în zona, au facut ca aceasta formatiune geologica sa devina o atractie turistica importanta.
Cea mai veche fotografie a acestui megalit dateaza din jurul anului 1900 si prezinta Sfinxul vazut din fata, având titlul explicativ de Babe din Caraiman.
Prima denumire de Sfinx dateaza din anul 1935 într-un articol din Buletinul Alpin. Un an mai târziu, în revista „România”, profesorul Alexandru Badauta (1901-1983), prozator, memorialist si este si unul dintre întemeietorii Oficiului National de Turism (în 1936), a descris pentru prima oara acest megalit si l-a denumit „Sfinxul românesc".
Lacul Sfânta Ana
Lacul Sfânta Ana (în maghiara Szent-Anna tó) este un lac vulcanic, fiind singurul astfel de lac de pe întreg teritoriul României. Este situat în masivul Ciomatu, de pe stânga Oltului, în apropiere de Tusnad. Lacul este asezat pe fundul craterului unui vulcan stins, denumit Ciomatu (sau, dupa alte surse, Ciomadu), din masivul vulcanic Puciosu, locul celei mai recente eruptii vulcanice în Carpati si în Europa de Est, care a avut loc acum câteva zeci de mii de ani (probabil mai recent de acum 42.000 ani).
Lacul Sfânta Ana se afla la o altitudine de 946 m. De forma aproape circulara, similar cu o paleta de pictor, are o lungime de 620 m si o latime maxima de 460 m, o suprafata de 19,50 ha si o adâncime maxima de 7 m. Lacul îsi completeaza apele numai din precipitatii, neavând izvoare. Puritatea apei se apropie de aceea a apei distilate, cu numai 0,0029 ml minerale. În apa nu exista oxigen, motiv pentru care în aceasta nu traieste nici o vietate. Capacitatea trofica redusa a apei lacului se datoreaza si emanatiilor mofetice prin fundul lacului si prin peretii craterului.
Turistii veniti la lacul Sfânta Ana nu au nevoie de prognozele meteorologilor pentru a afla cum va fi vremea, ei având la îndemâna o metoda empirica, dar exacta, oferita de muntele vulcanic: cele doua fisuri formate în munte care prevestesc vremea. Localnicii stiu ca "Daca emanatiile din fisuri pisca la nas, atunci e semn de furtuna, iar daca nu, ziua va fi însorita, tocmai potrivita pentru drumetii". Fenomenul are o explicatie stiintifica. În munte se desfasoara înca o activitate post-vulcanica, sensibila la orice schimbare a presiunii atmosferice. Când presiunea atmosferica scade, gazele, precum bioxidul de carbon si sulful, urca spre suprafata si inunda fisurile cu un miros întepator, semn ca vine ploaia.
Lacul Sfânta Ana, este o rezervatie complexa naturala, geologica, floristica si faunistica, fiind legat de Baile Tusnad prin poteci turistice.
Lânga lac se afla o capela romano-catolica cu hramul Sfintei Ana.
Cercetari recente
Vârsta lacului Sfânta Ana nu a fost înca determinata cu exactitate, diversi cercetatori estimând ca ultima eruptie a avut loc cu 32.000 de ani în urma (Juvigne et al. 1994), cu 10.500 de ani în urma (Morya et al. 1996) sau chiar 9.800 de ani în urma (Magyari et al. 2006).
Studiile palinologice, având ca obiect studiul polenului si al sporilor, au ajuns la concluzia ca istoria lacului Sfânta Ana a început în urma cu circa 9.800 – 8.800 ani, cu stadiul de turbarie si lac putin adânc.
A urmat o perioada de acumulare continua de apa pluviala si de crestere a nivelului apei pâna la valoarea maxima de 12 metri, cu 2.700 – 700 de ani în urma, atunci când lacul Sf. Ana a avut un caracter puternic oligotrof.
Ultimele masuratori efectuate în anul 2005 de catre o echipa de scafandri profesionisti împreuna cu Organizatie GeoEcologica ACCENT au gasit pentru suprafata lacului o valoare de 19,3 ha si un perimetru de 1617 m, în scadere fata de valorile de 21,3 ha si respectiv 1749 m raportate în anul 1909 de Geley Josef, pentru o suprafata de retentie a bazinului de colectare de circa 2,15 km². Cota oglinzii apei variaza între 949 si 950 m.
Lacul are o forma ovala, semiaxa mare fiind de 680 m iar cea mica de 470 m.
Conform masuratorilor efectuate în anul 2005, adâncimea maxima de a lacului este de 6,4 m. Conform acelorasi masuratori, grosimea maxima a sedimentelor este de circa 4 m. Lacul Sf. Ana este alimentat exclusiv din precipitatii, gradul de mineralizare al apei fiind din acest motiv extrem de scazut. Iarna, lacul este acoperit cu un strat de gheata de pâna la 1 m.
Cercetari recente
Vârsta lacului Sfânta Ana nu a fost înca determinata cu exactitate, diversi cercetatori estimând ca ultima eruptie a avut loc cu 32.000 de ani în urma (Juvigne et al. 1994), cu 10.500 de ani în urma (Morya et al. 1996) sau chiar 9.800 de ani în urma (Magyari et al. 2006).
A urmat o perioada de acumulare continua de apa pluviala si de crestere a nivelului apei pâna la valoarea maxima de 12 metri, cu 2.700 – 700 de ani în urma, atunci când lacul Sf. Ana a avut un caracter puternic oligotrof.
Conform masuratorilor efectuate în anul 2005, adâncimea maxima de a lacului este de 6,4 m. Conform acelorasi masuratori, grosimea maxima a sedimentelor este de circa 4 m. Lacul Sf. Ana este alimentat exclusiv din precipitatii, gradul de mineralizare al apei fiind din acest motiv extrem de scazut. Iarna, lacul este acoperit cu un strat de gheata de pâna la 1 m.
Lacul Negovanu
Canionul sapte scari
Cheile Sapte Scari sunt situate in partea central-vestica a Muntilor Piatra Mare, la o altitudine medie de 980m, nu departe de Valea Timisului (Dambu Morii), pe paraul Sapte Scari, afluent de stanga a Vaii Sipoaie. Sunt cele mai mari si mai spectaculoase chei din intreg arealul Masivului Piatra Mare.
Au o lungime de 160m si o diferenta de nivel de 58m. Prima treapta a cascadei, de jos in sus, are o inaltime de 8m, urmata de alte 6 trepte, cea mai mare avand peste 35m inaltime.
Sapte Scari, adancite in calcare jurasice, pastreaza urmele evolutiei morfologice recente a intregului masiv. Epigeneza accelerata a determinat adancirea in conglomerate cretacice si apoi calcare jurasice a paraului, avand ca rezultat formarea unor rupturi de panta (cele 7 cascade) ce succed pe talveg (inaltimi de 2,5 – 15 m) si au la baza marmite. Evolutia vaii s-a produs pe traseul complex al unei retele de falii si diaclaza, ce au deschis conditii pentru aparitia unor tuburi de presiune din care se pastreaza marmitele laterale etajate pe versanti, de varsta cuaternara.
Canionul Sapte Scari - Muntii Piatra Mare
Traseul porneste din dreptul Cabanei Dambul Morii (670 m), accesul facandu-se din DN 1. Venind din directia Timisul de Jos spre Brasov, dupa ce trecem de o benzinarie, facem dreapta peste rau pe pod. Continuam drumul facand slalom printre gropile ramase din programul “Aici sunt banii dumneavoastra”, si mai trecem peste un mic pod pe dreapta pana in dreptul unei bariere unde putem parca masina. De aici incepe traseul propriuzis, marcat banda galbena pe care il urmam aproximativ o ora de mers pana la baza canionului. Traseul prin canion nu prezinta mari pericole, dar trebuie atentie la urcatul scarilor care din cauza apei sunt alunecoase.
Dupa parcurgerea celor 7 scari in aprozimativ o jumatate de ora, ajungem la un punct de rascruce de unde putem alege: traseul din dreapta pentru ocolirea canionului (marcaj punct rosu) si intoarcerea pe acelasi traseu ca la venire (banda galbena) in aproximativ o ora, sau traseul din stanga marcat cu triunghi albastru spre Prapastia Ursului si continuarea pe traseul Drumul Familiar marcat cu banda rosie pana foarte aproape de bariera de unde ne-am inceput traseul. Noi am ales ultima varianta pe care am parcurs-o in aproximativ 2 ore, traseul neprezentand mari dificultati, el fiind mai mult de promenada.
Traseul prin Canionul Sapte Scari este un traseu accesibil unui grup variat de iubitori de natura, el reprezentand o alternativa foarte buna pentru o iesire de o zi, in locul clasicului gratar la padure.
Au o lungime de 160m si o diferenta de nivel de 58m. Prima treapta a cascadei, de jos in sus, are o inaltime de 8m, urmata de alte 6 trepte, cea mai mare avand peste 35m inaltime.
Sapte Scari, adancite in calcare jurasice, pastreaza urmele evolutiei morfologice recente a intregului masiv. Epigeneza accelerata a determinat adancirea in conglomerate cretacice si apoi calcare jurasice a paraului, avand ca rezultat formarea unor rupturi de panta (cele 7 cascade) ce succed pe talveg (inaltimi de 2,5 – 15 m) si au la baza marmite. Evolutia vaii s-a produs pe traseul complex al unei retele de falii si diaclaza, ce au deschis conditii pentru aparitia unor tuburi de presiune din care se pastreaza marmitele laterale etajate pe versanti, de varsta cuaternara.
Traseul porneste din dreptul Cabanei Dambul Morii (670 m), accesul facandu-se din DN 1. Venind din directia Timisul de Jos spre Brasov, dupa ce trecem de o benzinarie, facem dreapta peste rau pe pod. Continuam drumul facand slalom printre gropile ramase din programul “Aici sunt banii dumneavoastra”, si mai trecem peste un mic pod pe dreapta pana in dreptul unei bariere unde putem parca masina. De aici incepe traseul propriuzis, marcat banda galbena pe care il urmam aproximativ o ora de mers pana la baza canionului. Traseul prin canion nu prezinta mari pericole, dar trebuie atentie la urcatul scarilor care din cauza apei sunt alunecoase.
Traseul prin Canionul Sapte Scari este un traseu accesibil unui grup variat de iubitori de natura, el reprezentand o alternativa foarte buna pentru o iesire de o zi, in locul clasicului gratar la padure.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)